Glassique se adreseaza unei piete largi, oferind solutii creative pentru utilizarea sticlei in proiecte de design interior si exterior.

Cine suntem?

O companie tanara si dinamica

Glassique este o companie infiintata din pasiunea pentru inovatie si din curiozitatea pentru perspectivele utilizarii sticlei in cadrul proiectelor complexe de arhitectura si design.

Credem ca sticla poate fi folosita mai mult decat in scopuri utilitare. Credem in versatilitatea sticlei, in aportul ei estetic la orice proiect de design de calitate. Abordam atat ideile noi si indraznete, cat si cerintele reale ale clientilor nostri, cu seriozitate si entuziasm. Prin imbinarea caracterului ei functional cu cel decorativ, sticla poate schimba aspectul unei incaperi sau cladiri, creand spatii luminoase, deschise si armonioase, conferind un aspect distins intregului ansamblu.

Misiune / Viziune / Valori

Calitate. Functionalitate. Design.

Orice spatiu sau obiect are nevoie de trei elemente pentru a-si indeplini functia: utilitate, accesibilitate si estetica. Misiunea noastra este de a asigura aceste conditii pentru toti cei care apeleaza la serviciile si produsele pe care le furnizam. Scopul nostru nu este doar de a vinde produse pe baza de sticla. Vrem sa imbogatim perceptia asupra sticlei, aplicand solutii creative si ingenioase in activitatea companiei noastre.

De ce sticla?

Daca ar trebui sa numim un singur motiv pentru care am ales sticla, acesta ar fi simplu: in absenta acestui material transparent si in acelasi timp reflectorizant, termoizolant, rezistent si durabil, nu suntem siguri ca am avea parte de lumina naturala in casele noastre. In al doilea rand, fabricarea geamurilor sta doar baza listei celor mai reprezentative functiuni ale sticlei. Astazi, sticla este punctul de pornire pentru o varietate de obiecte si elemente de design de interior sau de exterior. Peretii, panourile si placajele din sticla deschid si armonizeaza un interior, reflectand lumina in felurite moduri, iar sticla in combinatie cu alte materiale (lemn, metal, caramida sau beton) reda un aspect modern si nonconformist designului.

Sticla innobileaza orice spatiu in care este incorporata, adaptandu-se usor cerintelor de arhitectura sau design si bifand caracterele functionale necesare longevitatii. Datorita calitatilor sale, sticla se adreseaza unor varii domenii, de la cel arhitectural, comercial sau industrial la cel rezidential.

Serviciile Glassique

Flexibilitate si intuitie.

Prin standardele inalte de calitate pe care le aplicam fiecarui sector al activitatii noastre, ne asiguram ca Glassique ofera intotdeauna clientilor sai produsele si serviciile profesionale de care au nevoie.

Iti punem la dispozitie un pachet complet de servicii, incepand cu consultanta in alegerea solutiei perfecte pentru cerintele tale si elaborarea proiectului necesar, pana la transportul si montarea produselor finale.

Produse adaptate cerintelor tale.

Oferta Glassique cuprinde o gama larga de tipuri de sticla si accesorii pentru aceasta, intrunind astfel exigentele in materie de diversitate si performanta din domeniu. Sticla poate fi folosita intr-o varietate de forme, de la geamuri, usi, pereti despartitori, pardoseli, scari si balustrade pana la mobilier si diverse placaje decorative.

Furnizorul nostru principal de accesorii este Dorma, brand cu o traditie de peste 100 de ani si actual lider mondial pe piata de accesorii aferente sticlei.